Am scris, am sters. Am scris din nou, am sters iar. De cateva zile incerc, in van, sa scriu un text coerent legat de disparitia a doua ziare la care am muncit in ultimii ani: Cotidianul si Business Standard.

Ultima zi la Business Standard (Foto: Marius Paun)

Ultima zi la Business Standard (Foto: Marius Paun)

Intre timp, au spus deja povestea, prin cuvinte si imagini, mult mai bine decat as fi facut-o eu, Mihnea Maruta si Marius Paun.

Pe Cotidianul l-am re-lansat, alaturi de zeci de colegi entuziasti, in mai 2007, pe Business Standard l-am lansat, de la zero, tot in mai, tot in 2007, impreuna de o echipa tanara si dornica sa “rupa”.

Ambele au inceput un nou drum in “noul sediu” din Lizeanu, pe strada Reinvierii (sic!) vis-a-vis de cimitir! 🙂

Cred ca m-a injurat multa lume, atunci, pentru decizia de a ne muta intr-un sediu mai putin luxos, dar ma bucur acum sa vad ca majoritatea fostilor mei colegi au amintirile cele mai placute chiar de acolo.

Cu toti nervii, emotiile si noptile nedormite, mai 2007 a fost, probabil, cea mai obositoare dar, in acelasi timp, cea mai frumoasa luna din viata mea profesionala. Doua lansari de cotidian, la distanta de cateva zile. Parea o nebunie!

Acum, ambele ziare au murit. Tot simultan. Chiar daca de mai bine de un an nu mai am niciun amestec in managementul lor, nu am cum sa nu ma simt vinovat.

Ma gandesc, mai ales, la cei carora le-am vorbit cu convingere despre viitor si pe care i-am implicat, apoi, in aceste proiecte. Si la cei care i-au urmat. Probabil, multi dintre ei au ramas acum fara job, in prag de sarbatori…

Pentru ei, urarea “Craciun Fericit!” ar suna a injuratura. Asa ca, mai bine tac. Mai ales ca, din pacate, problemele nu s-au terminat.

Va urma, probabil, cel mai greu an din istoria media a ultimului deceniu. Criza a prins in plin avant investitional mai multe grupuri media, iar consecintele se vor vedea si anul viitor.

O societate cu institutii media subrezite si cu mai putini jurnalisti platiti decent si motivati sa lupte pentru o informare corecta si completa a publicului, e o societate bolnava.

Nu imi doresc, asadar, decat un 2010 cu multa sanatate. Nu numai la propriu. Si un Craciun Fericit pentru jurnalismul de calitate. In 2010.

Sau, macar, in 2011. Sper ca nu cer prea mult…

PS La finalul unui text cu o inevitabila doza de patetism, gandul mi se indreapta spre unul dintre oamenii care au trudit, poate, cel mai mult, in anomimat, in subsolurile insalubre ale Casei Presei, atat pentru Cotidianul, cat si pentru Business Standard.

Dar nu a mai apucat sa le vada murind. Pentru simplul motiv ca s-a grabit sa o faca el, inaintea lor.

Mi-l imaginez pe Alex, cu optimismul lui incorijibil, razand:

“Ce, ma?! S-au inchis ziarele alea? Sunt oameni fara job de Sarbatori? Oooo, mi se rupe inima! Sa fim seriosi: ce mare branza, frate?! Luati si traiti, acolo, ca nu e sfarsitul lumii! Bucurati-va de viata, de Bradul de Craciun, de luminile de pe strada, de zapada sau de ploaie! Si, hai… lasati-ma-n pace cu prostiile si “problemele” voastre! Pa!”