O spun o singură dată şi doar aici, că-mi place mie de Dragoş Stanca (“mă vinde”, deci am obligaţii la el): nimeni nu a sunat pe nimeni, nimeni nu a rugat pe nimeni să facă reportajul ăsta şi dacă ar fi rugat, probabil că ar fi fost imposibil să-l obţină. PRO-ul nu ar face niciodată un serviciu de imagine intenţionat pentru site-uri din portofoliul F5. Pentru că aşa e firesc.

Cu George Buhnici m-am mai întâlnit cu o singură ocazie, când lucram pentru eMAG. El uitase unde ne mai văzusem. Şi atunci tot pentru că el avea un subiect şi eu i-am asigurat locaţia pentru filmare şi un interlocutor relevant. Iar cu Orlando m-oi şti eu de vreo opt ani, dar asta nu înseamnă că el mi-ar face astfel de servicii. E om de business înainte de orice.

Dacă îşi mai închipuie cineva că poţi face PR fără virgulă de publicitate în Ştirile de la ora 19:00, e semn de teribilă naivitate.

Şi revenind la cifrele “modeste”: cine n-a crescut măcar un blog de la zero, din conţinut şi social media (în primul rând) probabil că va considera întotdeauna drept modestă evoluţia până la aproximativ 1,000 de unici pe zi în jumătate de an a unui blog de nişă. Dacă veţi compara “Prânzul…” cu indexurile de reţete impersonale, copiate în mare parte de prin grămezi de cărţi şi site-uri străine, probabil că aţi ales greşit industria pe care v-aţi apucat s-o analizaţi. Baftă!

E preluata din BR2009 care va fi publicat in 2-3 saptamani.