Pentru ca postari de genul asta fac rau industriei, si pentru ca dupa aparitia materialului mai multi jurnalisti imi cer opinia legata de aceasta “aberatie”… ca player in online si membru in conducerea BRAT si IAB [si ca un baiat putin mai vechi prin media din Romania] ma simt dator sa clarific cateva lucruri.

Later UpDate: Nici bine nu am dat bine “publish” c-a si aparut replica [felicitari pentru viteza si multumiri pentru dedicatia muzicala :)].

ATENTIE! Nu continuati lectura daca nu sunteti player, de oricare parte a “baricadei” din online, pentru ca o sa va plictisiti ingrozitor!

Ok… Daca ati ajuns pana aici, sa continuam.

Opinii de genul celei exprimate de Costin [sorry, stii cat apreciez ce ai facut la Pro, precum si cu proiectul Re:fresh, dar de data asta gresesti grav] explica oarecum imaturitatea in care se zbate inca o parte din industria locala de online.

Iata de ce:

1. Descoperim azi si ne miram nevoie mare vis a vis de un lucru pe care celelalte medii l-au “dezbatut” si “fumat” deja acum mai bine de 10 ani. Mirari de genul “Wow! Monitorizarea se face la ratecard?!” starnesc zambete intre veteranii industriei media.

2. Cele doua instrumente de monitorizare (ROADS by IAB si MIPO by SATI) sunt complementare si online-ul este singurul mediu care beneficiaza de doua instrumente unanim recunoscute de industrie: monitorizarea la ratecard –  facuta de BRAT, si volum net al pietei, calculat de IAB pe baza declaratiilor publisherilor. Asta e “de bine”.

3. MIPO este un studiu de monitorizare, raporteaza in timp real volume de publicitate in afisari si bani la ratecard. Odata cu lansarea MIPO, online-ul intra in randul lumii, toate celelalte media clasice avand asemenea studii de mai bine de un deceniu (pentru TV monitorizarea e integrata in studiul de audienta facut de ARMA; pentru radio si print a monitorizat ALFACONT – companie privata – incepand cu sfarsitul anilor 90, in prezent tot BRAT fiind organizatia care realizeaza monitorizarile).

4. Toate monitorizarile acestea,  pentru toate mediile, la noi si aiurea, se fac la tarife lista (ratecard). Importanta si utilitatea studiului nu rezida in valorile absolute in bani pe care le raporteaza (BRAT nici nu si-a propus asta). In MIPO vezi trenduri, campanii nou lansate, stai cu ochii pe concurenta etc.

5. ROADS raporteaza valoarea neta a investitiilor in online si se realizeaza pe baza declaratiilor playerilor din industrie (publisher si regii de vanzari). Daca, prin MIPO, online-ul intra in randul lumii, ROADS este deja un pas inaintea celorlalte media, numai online-ul avand parte de un asemenea studiu (tv, radio, print lucreaza cu estimari realizate de companii private, in principal  tot pe baza monitorizarilor la ratecard; in cazul printului se poate calcula valoarea pietei in functie de cifrele publicate cu inatarziere la Ministerul de Finante, dar e imposibil sa separi advertisingul de circulatie si tot la estimari se ajunge; la tv isi publica cifrele clare doar cateva companii – CME, SBS – nu de placere, ci obligate de listarea la bursa).

6.  Cel mai important: ambele studii sunt realizate de organizatii ale industriei (si, implicit, se bucura de recunoasterea majoritatii jucatorilor) –  BRAT si IAB.

PS Si, pentru final, o demonstratie logica care sa demonstreze ilogica stampilelor de tip “irelevant” puse de mai tinerii si ne-informatii mei colegi de industrie.

Desi din punct de vedere profesional e un “sacrilegiu” de fac, pentru ca nu sunt corecte comparatiile intre MIPO si ROADS (metodologiile sunt diferite, la fel si scopul fiecarui studiu), sa incercam un calcul grosier, logic.

ROADS raporteaza 10 milioane Euro in semestrul 1 (probabil vor fi 20-22 milioane pt intreg anul). MIPO raporteaza 8.5 milioane la ratecard pentru o luna (septembrie).

Aplicand un discount mediu de 80% (stim cum merge piata, nu?) si inmultind cu 12 luni, tot la 20 milioane se ajunge. Repet, e un calcul grosier (nu toate lunile au acelasi volum de advertising, MIPO nu monitorizeaza decat display, ROADS mai prinde bucati de affiliate si Google, sunt companii care nu raporteaza decat pentru unul dintre studii [ex: PRO TV e monitorizat de MIPO, dar nu a raportat la ROADS]).

E doar un calcul grosier, la indemana oricarui blogger sau jurnalist mirat in fata unor cifre, de fapt, perfect logice si explicabile.

Si, pentru cine nu intelege ce si cum, e mai bine sa intrebe oameni care stiu cum sta treaba. Asa cum am facut si eu, pe anumite “bucati” din textul de mai sus, unde i-am cerut ajutorul colegului meu Dragos Cerbu [research manager Q2M].

Gata. Am scris cam mult. Insa, pentru cine are ochi de citit si creier sa priceapa, sper ca a fost un exercitiu util.